N-a
văzut Bruxellesul ce poate România! Am decis să candidez la
europarlamentare. Independent. Eu nu voi sta cu mâinile în sân la
Bruxelles. Sunt un român care s-a dedicat României şi intereselor ei: am
spus adevărul chiar şi când era incomod. M-am bătut mereu pentru cauza
în care am crezut, indiferent de consecinţe. De acum înainte, putem
lupta împreună ca să fim trataţi ca parteneri egali în plan european. În
cei cinci ani de când România este reprezentată de 33 de
europarlamentari nu am auzit de nicio iniţiativă parlamentară care să
promoveze cu adevărat interesele ţării.
Europarlamentarii noştri au tras sfori
politice pentru ca politicienii corupţi de la București să rămână în
funcţii. S-au lăsat cumpăraţi şi manevraţi de grupurile de lobby de la
Bruxelles, au acţionat ca mercenari ai propriilor interese şi au uitat
de interesele românilor. Au fost trimise la Bruxelles personaje create
în laboratoarele politicii dâmboviţene care nu ne reprezintă. EBA ne-a
făcut de râs în Parlamentul European cu discursuri inculte, într-o limbă
engleză stâlcită, care au făcut ocolul lumii virtuale, ca exemplu de
prostie extremă la nivelul cel mai înalt al politicii europene. Hărnicia
sa notorie – cele 1387 de activităţi în forurile europene cu care se
laudă EBA – este un exemplu de hărnicie a prostiei: inutilă şi fără un
scop măsurabil. Gigi Becali la fel. Şi exemplele pot continua.
IMPLICAŢI-VĂ! STRÂNGERE SEMNĂTURI PROMOVARE / VOLUNTARIAT
Am nevoie de susţinerea vostra pentru a
mă lupta, la Bruxelles, pentru a pune pe agenda europeană interesele
României. Un candidat independent pentru Parlamentul European are nevoie
de cel puţin 100.000 de semnături de susţinere pentru înregistrarea
candidaturii. Va rog să trimiteţi listele cel târziu la sfârşitul
fiecărei luni (cel târziu pe 15 martie) la adresa: Telesource SRL, Str. Mureş 143, 300778, Timişoara sau la Biroul
Central al Candidatului Radu Golban, Bucureşti, Str. Sf Vineri nr. 29,
sect. 3, BECTRO CENTER, et. 2, AGVA LIMITED România.
Alăturat, găsiţi formularul pentru completare! (ATENŢIE – completat pe hârtie şi nu online!!!).
*
Sunt gata să lupt la Bruxelles pentru România şi români, şi am şase mari priorităţi:
G – Germania trebuie să îşi plătească datoria la România
În 2010 am făcut dezvăluirea
spectaculoasă dar riguros documentată că Germania are o datorie istorică
faţă de România, de peste 18 miliarde de euro. Dacă ar avea aceşti
bani, România nu ar mai avea motive să se împrumute mai departe, la
Fondul Monetar Internaţional.
O – Organizarea României pe baze
sănătoase: modelul elveţian România e de peste 20 de ani într-o continuă
tranziţie, care ne-a obosit pe toţi. Avem nevoie de un model de ţară,
de un model naţional. Cred că România poate deveni o Elveţie a Estului,
un factor stabilizator, de democraţie, echilibru şi prosperitate, atât
pentru noi, cât şi pentru regiune.
L – Libertatea românilor de a fi stăpâni
în ţara lor. Ceea ce se întâmplă cu retrocedările abuzive către străini
nu e normal. Românii merită să fie proprietari, nu chiriaşi în ţara
lor. Politica abuzivă prin care sunt restituite sute de proprietăţi în
Transilvania, de care beneficiază, în special, Forumul Democrat al
Germanilor din România, Biserica Catolică, Biserica Evanghelică şi
ungurii din Transilvania, generează cheltuieli „colosale” pentru buget
pentru ca, astfel, statul devine chiriaş în şcoli, spitale şi
universităţii.
B – Blocarea erodării statului şi a
refeudalizarii ţării. Eu nu mai vreau baroni locali care să taie şi să
spânzure când vor ei, care comandă deseori partidelor la Bucureşti. Avem
nevoie de o regionalizare după cele mai bune modele şi practici
europene, nu de refeudalizarea României. Avem nevoie de gospodari
moderni, de manageri competenţi, nu de şmecheri cu idei feudale. Nu
„mergem înainte că înainte era mai bine”; nu era!
A – Atragerea de bani europeni, fără furturi şi ineficientă
România are un număr mare de miliarde de
euro de atras, în fonduri europene, de la Uniunea Europeană. E dreptul
nostru, de care unii hoţi şi incompetenţi şi-au bătut joc. Avem nevoie
de proceduri simple şi clare ca românii să poată atrage banii europeni,
şi de un control adecvat care să prevină furtul.
N – Naţiunea trebuie să iasă din pasivitate, nu suntem colonie!
După cum bine spunea Petre Ţuţea, statul
român actual nu apără bogăţiile ţării şi nu garantează munca naţiunii.
Eu cred că românii trebuie să ridice capul şi să spună clar şi răspicat
că aşa nu mai merge: nici la Bucureşti, nici la Bruxelles. Gata cu
bătaia de joc, gata cu mirajul Uniunii Europene. Merităm să fim trataţi
că parteneri egali în plan european şi merităm o clasa politică mai
bună, care să ne reprezinte cu adevărat, la Bucureşti.
Împreună vom face dreptate! România, românii merită să fie reprezentaţi cu adevărat.
Radu Golban
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu